Share, , Google Plus,

Posted in:

Arhitecti romani – Spitalul de Ortopedie-Traumatologie „Foisor”


După ce am avut contact cu clădirea de la 1892 în care se află spitalul şi am realizat mansardarea acesteia la nivelul podului fără a afecta forma iniţială a învelitorii şi după ce am reamenajat parte din această clădire, am avut oportunitatea de a face parte din echipa de arhitecţi care se ocupă de extinderea spitalului, care are loc şi în prezent.
CM6A6438
Corpul B este cel de care m-am ocupat în exclusivitate în ceea ce priveşte partea de design interior.
Această clădire de S+P+4 are un concept funcţional ce se reflectă estetic prin cromatică şi material. În zona de parter se face accesul în clădire printr-un spaţiu de aşteptare la camera de gardă. Materiale precum travertinul, marmura şi mozaicul accentuează importanţa spaţiului de primire pacienţi. Tot în parter se află laboratorul spitalului echipat cu utilaje de ultima generaţie, dar şi farmacia ce păstrează corpuri de mobilă de la amenajarea iniţială a spitalului ce au fost restaurate; acest spaţiu dispune de un montcharge ce face legătura cu depozitul farmaciei aflat la subsolul clădirii. Tot în subsolul clădirii se află atât zonele tehnice cât şi zona de vestiare pentru medici, dar şi bucătăria acestuia.
CM6A6424
Cele 4 nivele ale corpului B sunt adresate secţiilor de clinică ale spitalului, fiecare etaj are o culoare predominantă, circulaţiile sunt marcate cu dungi colorate în pardoseală de pvc, intrările în saloane sunt marcate cu câte un simbol tot la nivelul pardoselii dar şi prin dimensiunea şi cromatica uşilor. Zonele de informare şi recepţie sunt vizibile atât prin jocul din pardoseală cu desenele din covorul pvc antibacterian, prin tapetul decorativ aflat pe peretele frontal pe care se proiectează recepţia, prin jocul de înălţime din plafon şi iluminat, cât şi prin faptul că sunt nişte spaţii deschise uşor accesibile echipate cu panouri de control şi monitoare de supraveghere video. Tot de alungul coridoarelor se întâlnesc marcaje pentru evacuărilede urgenţă, dar şi mâna curentă specială pentru astfel de spaţii, cât şi protecţii din pvc specifice zonelor de trafic al cărucioarelor şi tărgilor.
CM6A6447
Saloanele au fost tratate toate în acelaşi mod indiferent de etaj, ele se bucură de cât mai multă lumina, de culori cât mai deschise, astfel încât pacienţii să se simtă într-un mediu cât mai pur. Fiecare salon are acces direct la grupul sanitar propriu, ale căror pardoseli sunt acoperite de covoare din pvc antibacterian şi antiderapant, iar pereţii sunt acoperiţi cu tapet pvc; de asemenea aceste spaţii sunt prevăzute cu buton de panică în caz de urgenţă medicală, moment în care atât pe coridor deasupra camerei respective se aprinde un bec, dar şi pe panoul de control din recepţia etajului se trage un semnal de alarmă.
CM6A6548
Arhitect: Sînziana Balosin
Foto: Andreea Retinschi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *