Video Solutii de iluminat inteligente

Solutii de iluminat inteligente

Philips Lighting extinde portofoliul de soluții Philips Hue cu gama de corpuri de iluminat decorative Hue White Ambiance, cu aceeași tehnologie LED încorporată și control wireless București, 2016: Philips Lighting, lider de piaţă cu o expertiză recunoscută la nivel global în iluminatul conectat, oferă pe piața locală Philips Hue, cea mai variată gamă de soluții dedicate segmentului de consumatori. Hue combină eficiența becurilor LED cu tehnologia intuitivă wireless și controlul inteligent mobil într-un sistem de iluminat unic. 1 Noua familie de produse Hue White Ambiance integrează cu succes designul modern al corpurilor de iluminat pentru acasă cu sistemul de control inovator bazat pe tehnologie WiFi, care permite utilizarea cu ușurință a scenariilor de lumină prestabilite, în funcție de preferințe. Gama oferă posibilitatea de selectare a corpurilor de iluminat de tip lămpi, aplice, veioze sau spoturi luminoase, existând opțiuni pentru principalele încăperi din casă. Corpurile de iluminat decorative pot fi utilizate în mod independent sau integrate într-o rețea Hue deja existentă în locuință. Noua gamă de corpuri de iluminat Hue White Ambiance va deveni disponibilă și în România începând cu ianuarie 2017. 2 O casă inteligentă este o casă “ușor de utilizat”, pe care tot mai mulți consumatori români de dispozitive conectate și-o doresc. Accesul la Internet și deschiderea tot mai mare spre digitalizare a condus la o creștere semnificativă a cererii de tehnologie LED, iar, în domeniul Smart Home, produsul nostru vedetă este anul acesta cu siguranță Philips Hue. Ne așteptăm ca în următorii cinci ani să asistăm la o evoluție a pieței românești a caselor inteligente și a cererii pentru sisteme interconectate capabile să simplifice și să îmbunătățească viața de zi cu zi a consumatorilor”, spune Bogdan Balaci, Director General Philips Lighting SEE. Portofoliul Philips Hue, lansat sub conceptul Connected Lighting, oferă consumatorului o experiență de utilizare inedită, prin controlul personalizat al luminii în propria locuință. Utilizatorii de Philips Hue pot alege, în funcție de preferințe, nuanța, contrastul și intensitatea luminoasă, având la dispoziție un spectru de 16 milioane de culori. Principalele motive pentru care sistemul Hue este achiziționat sunt astfel legate de nevoia de lumină acordată la starea de spirit, realizarea de experiențe cu familia sau prietenii și controlul de la distanță alături de programarea luminilor pentru o securitate sporită. 3 Din ce în ce mai mult, o casă inteligentă promovează conceptul de eficiență energetică. Gama Philips Hue pentru acasă cuprinde atât becuri inteligente cu consum redus de energie (clasice sau de tip spot) cât și corpuri de iluminat cu LED integrat. Kit-ul de bază constă în trei becuri LED RGB Wi-Fi și bridge-ul Hue, acesta fiind “podul” dintre becuri și aplicația Hue și putând conecta până la 50 de surse de iluminat Hue. Cele peste 200 de aplicații disponibile oferă posibilitatea de personalizare a luminii, de pe propriul dispozitiv inteligent mobil (telefon, tabletă) – de la lumina albă funcțională caldă sau rece până la scene de iluminat complexe cu nenumărate culori. 4 „Românii sunt tot mai deschiși, în general, la adresa dispozitivelor inteligente și, în particular, datorită gradului mare de interactivitate, la sistemul Philips Hue. Acesta este un sistem de iluminat prietenos, interactiv, personalizabil și ușor de conectat cu televizorul sau sistemul de muzică, creând astfel experiențe de divertisment inedite.“, menționează Codruța Marin, Key Account Manager Consumer Channel România. Despre Philips Lighting Philips Lighting (Euronext Amsterdam ticker: LIGHT), lider global în produse de iluminat, sisteme și servicii, este dedicat inovației care aduce valoare de business, asigurând experiențe care ajută la îmbunătățirea stilului de viață. Targetand piață profesională cât și pe cea de consum, suntem un lider al industriei prin utilizarea Iot (Internet of Things) în scopul transformării caselor, cladirilorsi a spațiilor publice. Cu vânzări de peste 7,5 miliarde de Euro în 2015, avem o echipă de aproximativ 36,000 de angajați în peste 70 de țări.  

Comenteaza